backery-about-img

Brutărie artizanală de pâine cu maia. Cu cea mai bună făină din lume.

Am putea să facem pâine „ca bunica”, folosind tehnicile și resursele de pe vremea ei, căutând să hrănim nostalgia după una dintre aromele de bază ale copilăriei noastre.

Dar preferăm să construim o nouă experiență memorabilă de excelență a pâinii, dospită cu adevărat pentru tine, adultul cosmopolit care își prețuiește amintirile, dar care, înainte de toate, adoră să savureze prezentul complex și să crească cu fiecare experiență de viață activă.


Așadar, sortimentele de pâine ALMOND cu maia, elaborată pe baza celor trei ingrediente primordiale cu care lucra „bunica” – făină, apă și sare, frământă laolaltă tradiția miezului dens și a crustei crocante cu inovațiile tehnologice din spatele celor mai bune făinuri din lume.
De la 80 de kilometri de Paris, de la Moara Bourgeois, situată în inima grânarului Europei, ne sosesc aceste materii prime cu prospețime și trasabilitate garantate, criterii fundamentale pentru calitatea și gustul produselor finale.
Sunt făinuri măcinate din recolte organice, sunt dedicate brutăriilor și patiseriilor care lucrează artizanal și sunt ingredientul decisiv pentru a obține o experiență a pâinii „ca la Paris”.
Le folosim ca să frământăm zilnic șapte sortimente de pâine în laboratorul ALMOND: baghete suple cu aer cochet franțuzesc și franzele voluptoase cu șarm românesc, pentru gusturi și nevoi nutriționale variate, dar cu un obiectiv comun extrem de important: dorința de a savura o pâine vârtoasă, temeinic plămădită, o ancoră puternică a simțurilor într-o lume tot mai superficială.
Ne facem singuri maiaua, pe care o „hrănim” și-o creștem ca în vremurile tihnite ale bunicii, fără grabă și fără drojdie, și o folosim drept catalizator de gust autentic în elaborarea pâinii ALMOND, fabuloasă prin aspect și extrem de atractivă prin rețeta curată și prețul corect.
Închide ochii și ascultă cum i se crapă ademenitor coaja tensionată de rumenirea perfectă, cum te îmbie și îți subjugă simțurile și emoțiile vibrația plină a miezului consistent, cum fiecare mușcătură te transpune în lumea în care meriți să trăiești fiecare clipă: bună ca pâinea caldă!

Almond Artisanal Bakery
Hrănim pofta pentru viața vie, cu frământare autentică de emoție și energie!




Lista Produse

Produse panificație ALMOND

p-1
BAGHETĂ SIMPLĂ


Aroma de bază a vacanțelor franțuzești, îndelung dospită și proaspăt coaptă pentru visat frumos în drum spre birou, mușcătură cu mușcătură. Atenție: pericol să nu mai rămână nimic pentru pauza de prânz!

Ingrediente: Făină, maia, apă, sare

p-1
BAGHETĂ CU SEMINȚE


Relaxarea sofisticată a Parisului cu o tușă extra de energie pentru zilele nu atât de lejere. Atenție: semințele adăugate cu generozitate pe coajă și în aluat pot schimba radical comportamente alimentare!

Ingrediente: Făină, maia, apă, sare, semințe

p-1
PÂINEA CASEI


Preferata celor mici pentru gustul ușor dulceag cu care merișoarele din compoziție îi străbat miezul, dar și a celor mari – pentru aroma substanțială de nucă. Pâinea familiei pentru gust de sărbătoare în fiecare zi!
Ingrediente: Făină, maia, apă, sare, nuci și merișoare

p-1
PÂINE CU MAIA


Produsul-simbol pentru priceperea și răbdarea noastră în a îngriji și a crește sursa de viață și de energie a pâinii Almond: maiaua. O franzelă simplă care lasă papilelor gustative extazul gustului complex al pâinii frământate cu cea mai bună făină din lume.
Ingrediente: Făină, maia, apă, sare

p-1
PÂINE CU SEMINȚE


Miez consistent și coajă cu mare potențial de stârnit dependență; pentru familii cu poftă de viață activă și de un bun sănătos la fiecare masă. Vitamine, minerale și energie cu fiecare felie savuroasă de pâine cu semințe Almond!

Ingrediente: Făină, maia, apă, sare, semințe

p-1
PÂINE INTERMEDIARĂ


Pentru ca să nu trebuiască să alegi între preocuparea pentru sănătate și răsfățul gustului, între „am nevoie de fibre” și „merit ceva bun” am creat această pâine cu făină mixtă de grâu și secară, însuflețită de aceeași maia curată Almond, fără urmă de drojdie sau îndulcitori.
Ingrediente: Mix făină (făină de grâu și făină de secară), maia, apă, sare

p-1
PÂINE DE SECARĂ


Pâinea „de cursă lungă” pentru senzația de sațietate a trupului și de tihnă a sufletului, pâinea care umple cu satisfacția gustului și a încrederii în hrana curată, pâinea „leac” pentru corp, nu numai pentru emoțional. O pâine cu la fel de multă personalitate precum cei care ajung s-o iubească.
Ingrediente: Făină de secară, maia, apă, sare